O locuință realizată cu izolație celulozică Fibratus asigură un confort sigur și natural.

Locuință dumneavoastră este supusă mai multor factori care vă periclitează sănătatea și vă afectează randamentul muncii. Cei mai importanți sunt:

  • variațiile de temperatură
  • infiltrările de aer
  • mucegaiul
  • sunetele din exteriorul locuinței

Caracteristicile izolației Fibratus înlătură aceste neajunsuri într-o manieră sigură, rapidă și cu costuri reduse iar efectele instalării sale se întind pe durata de viață a casei dumneavoastră, ceea ce conduce la o economisire impresionantă de bani și energie.

Izolația Fibratus este compusă dintr-un amestec de fibră de lemn reciclată la care se adaugă substanțe chimice non-toxice (borat de sodiu, acid boric). Principalul avantaj al izolației Fibratus este densitatea mare care face ca ea să se prezinte ca o masă compactă, fără cavități care să permită infiltrările nedorite de aer, întărind totodată rezistența pereților locuinței cu până la 50%.

Densitatea mare a acestui tip de izolație o transformă într-o veritabilă barieră fonică. Sunetele nedorite din exterior sunt estompate în proporție de 90%, deci aveți asigurată la propriu o viață liniștită. De asemenea, sunetele din interior sunt reduse ca intensitate, astfel că veți putea evita să vă deranjați vecinii.

O mare problemă în orice tip de locuință o reprezintă mucegaiul. Sporii de mucegai se formează oriunde există condiții prielnice de umiditate și căldură. Având dimensiuni foarte mici ei pot apărea oriunde există comunicări cu exteriorul, oricât de reduse. Izolația Fibratus este atât de compactă încât înlătură riscul formării mucegaiului chiar și în suprafețe neconvenționale.

Toleranța la umiditate a izolației Fibratus este excelentă. Acest fapt este demonstrat de modul în care materialul își păstrează capacitatea izolatoare când conținutul de umiditate din aer crește. Datorită proprietăților sale, izolația Fibratus distribuie umiditatea în mod uniform, împiedicând-o să se adune într-un singur loc.

Borații folosiți la tratarea celulozei au proprietăți chimice care țin la distanță insectele ori rozătoarele, în același timp fiind inofensivi față de om. Pe de altă parte borații sunt inodori, adică nu veți fi deranjat de mirosuri neplăcute.

Deși este realizată din hârtie reciclată, izolația Fibratus este tratată cu o soluție ignifugă, fiind transformată într-un strat protector contra incendiilor. O locuință izolată cu izolație Fibratus nu va arde niciodată din temelii. Aceasta se poate explica simplu: soluția ignifugă retine căldura flăcării până când fibra celulozică se carbonizează. Se formează un strat protector, întrucât fibrele carbonizate nu ard. La acest aspect contribuie și densitatea izolației Fibratus care împiedică circulația oxigenului favorabil arderilor.

Cele mai mari pierderi de căldură dintr-o locuință au loc datorită infiltrărilor de aer. În acest fel se pierde aproximativ o treime din căldura casei dumneavoastră, pierdere compensată prin consum de energie termică mai mare și care conduce, implicit, la facturi de încălzire mai mari.

Cu o valoare lambda de 0, 041*, capacitatea de izolare termică a izolației celulozice Fibratus este una de calitate. Ea se bazează pe o conductivitate termică redusă. Izolația celulozică are caracteristicile esențiale ale a unui material izolator de calitate: permeabilitatea la aer este redusă, absorbind totuși aerul în mod satisfăcător.

Izolația Fibratus este higroscopică, deci absoarbe apa dar nu o lasă să treacă mai departe, prevenind astfel inundațiile.